sâmbătă, 25 iunie 2016

Doar un simplu monolog..

Doar un simplu monolog...

"Când te vei opri din a face ceea ce nu te reprezintă? Când? Când autoculpabilizările, vinovăţiile, pesimismul, regretele vor înceta să pună stăpânire pe tine? Hm, nu te-ai săturat să te torturezi zilnic de vinovăţie, de gândul că dacă cineva a înţeles greşit ceea ce ai spus sau făcut, dacă nu cumva ai deranjat pe cineva neintenţionat? Când vei privi la raza de soare din interior.. din interiorul tău? Când vei fi aşa cum doreşti să fii, să te comporţi, da cu defecte, dar valorificându-ţi calităţile, să fii tu însuţi printre ceilalţi? Timpul trece, oportunităţile se duc,  şi când vei înţelege poate va fi cam târziu să recuperezi viaţa din anii tăi. Gândeşte-te bine, ia atitudine, tu îţi controlezi viaţa, fericirea, deciziile, faptele. Tu alegi mereu, dacă se mai întâmplă să alegi greşit, asta e, oamenii greşesc, măcar ştii unde trebuie să repari pentru a nu o repeta dinnou;  asta trebuie să înţelegi: toţi greşesc! Dar mai important: a fi om înseamnă să te ridici, să ceri iertare dacă ai greşit cuiva şi să înveţi din propriile fapte. Viaţa nu se sfârşeşte la fiecare dezamăgire sau eşec. Viaţa înseamnă mult mai mult decât atât. Acceptarea necondiţionată de sine, încrederea sunt paşii de bază spre echilibru. Optimismul, gândirea pozitivă şi zâmbetul întăresc, o bună organizare în stabilirea şi urmărirea scopurilor şi a timpului le completează. Deschide-te spre lume, cunoaşte oameni, dar mai întâi cunoaşte-te şi înţelege-te pe tine, leagă prietenii adevărate, socializează, ajută, bineînţeles fii mereu stăpân pe sine, pe principii, politicos, să ai mereu grijă şi să-ţi alegi anturajul cu grijă. Nu te învinovăţi pentru eşecuri, nu lua totul prea în serios, chiar şi o zi ploioasă poate deveni una amuzantă sărind prin bălţi. O zi e mereu unică, nu o rata!"
 1.   Acceptare necondiţionată de sine. Respectă-te şi vei fi respectat. Respectă şi vei fi respectat.
 2.  Asumarea riscurilor, încercând să fii mereu cea mai bună variantă a ta, cu încrederea în succes.
 3.  Nu poţi mulţumi mereu pe toţi, fii tu mulţumit de tine însuţi, urmăreşte-ţi propriile principii, ai grijă la propriile fapte şi nu-ţi încărca conştiinţa sau îngreuna sufletul
 4.  Fără voinţă, efort şi persistenţă nu ajungi nicăieri!
 5.  Acceptă diversitatea, nimeni nu e perfect, toţi avem defecte, dar lucrul cel mai frumos la noi sunt calităţile şi talentele. Tratează aşa cum aştepti tu să fi tratat, "Fii schimbarea pe care o vrei în lume"(Gandhi). Hm, nu e deloc imaginaţie sau vis, dacă chiar îţi pasă de tine, de sufletul tău şi de felul cum îi faci pe ceilalţi să se simtă. Un simplu cuvânt poate zidi sau poate distruge, dar despre o faptă ce-am putea spune atunci? Fii atent, cuvintele atrag faptele după ele.
 6.  Gândeşte şi abia apoi acţionează. Pare greu uneori, dar te va scuti de reproşuri şi autoculpabilizări, de regrete sau plâns.
 7.  Stabileşte-ţi clar scopurile şi obiectivele, ai o viaţă, valorific-o. Fii fericit! Organizează-ţi eficient timpul şi vei vedea că este timp pentru toate, mai opreşte-te din rutină şi nu te îngrădi mereu cu acel "azi trebuie neapărat", nu e nimic dacă laşi şi pe mâine. Da ştim, "Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi", dar şi acest azi e doar azi şi UNELE lucruri pot fi amânate.

Viaţa de aceea e viaţă, pentru a trăi cât mai frumos. Să fii frumosul în viaţa ta. Să fii ceva frumos în viaţa celorlalţi.




luni, 13 iunie 2016

Folosim obiecte de uz casnic - partea 1

            Făcând curăţenie prin casă constatăm că avem multe obiecte nefolositoare, pe care le-am dori să le aruncăm? Hm, le-am putea refolosi în scop casnic sau pentru a crea noi obiecte, dar unele decorative şi drăguţe. Priviţi mai jos:











   














miercuri, 1 iunie 2016

1 iunie!


La mulţi ani, copilului care nu încetează să existe în tine!!! 

Dacă îţi porţi cu tine copilăria nu devii niciodată bătrân! (Tom Stoppard)