"M-am uitat la
tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui
două trei cuvinte, mulţumindu-mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-mi
părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi. Am observat că erai mult
prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu. Speram să găseşti câteva clipe ca să-mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai
mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori
şi cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit
plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-mi
spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o
ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat.
Am crezut că făcându-ţi această placere îţi vei aduce aminte de Mine. În
schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-mi vorbeşti. Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins
splendoarea cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă.
Am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele.
Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că
Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu
vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău,
să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda. Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar
azi, îmi vei acorda puţin timp din timpul dăruit ţie.
Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău
luminos !
(preluat de pe Facebook)
Şi
uite aşa timpul trece repede, iar omul modern dornic de success şi afirmare,
uită de cea mai nepreţuită comoară: sufletul său. În graba vieţii uităm să mulţumim
pentru faptul că ne-am trezit de dimineaţă şi avem încă o şansă de a ne bucura
de viaţă, pe când alţii se luptă seara şi se frământă ce vor face pentru a mai
supravieţui încă o zi, uităm să fim recunoscători pentru sănătate şi ne consumăm
aiurea cu ură, invidie, mânie sau alte lucruri prea puţin folositoare dacă stăm
să ne gândim bine, pe când cei bolnavi se roagă pentru cei care încearcă să le
uşureze suferinţa, pentru cei care îşi iau din timpul lor şi încearcă să le
aducă un zâmbet. Această înstrăinare de sacru ne însingurează, ne face să
pierdem adevărata fericire determinată de omenie, de dragoste de semeni, de
micile gesturi şi atenţii faţă de semenii noştri care ne oferă adevărata linişte
şi împlinire; ne pierdem sinele şi începem să rătăcim într-o rutină obositoare
a vieţii. Nu banii, nu timpul irosit departe de familie, nu ierarhia socială ne
calculează adevărata valoare umană, ci clipele în care am câştigat lupta cu
egoismul şi am privit asupra celor din jur, încercând să creăm momente
frumoase, devenind sprijin pentru ceilalţi. Şi să nu uităm, Cineva e mereu
acolo unde trebuie, ne poartă de grijă, aşteptând să facem un mic pas pe calea
corectă a vieţii, iar El va face mai mult în viaţa noastră.
Să
ne gândim mai bine la ceea ce facem cu propria viaţa, să nu uităm ca e unică,
noi înşine suntem unici şi speciali, astfel să avem respect de sine şi să încercăm
să trăim cât mai frumos.
O
seară plăcută!