Aceia care şi-au petrecut anii copilăriei, vacanţele în sate la bunici,
cred că sunt întru totul de acord cu mine că nimic nu se compară cu acele
momente unice din viaţa lor ca şi copil, indiferent de marca şi performanţa
telefonului mobil, a tabletei, a televizorului, a jocurilor de pe internet din
ziua de azi, nimic din toate acestea nu egalează zilele de vară petrecute pe câmpuri,
poate în compania animalelor bunicilor, stând la umbra nucului, mirosul fânului,
confecţionarea unui ierbar, urmărirea unor fluturi de o frumuseţe rară, mirosul
îmbietor al mustului, ploile liniştitoare a căror lacrimi se prelingeau pe
ferestre şi răcoreau văzduhul; şotronul, fotbalul sau voleiul, precum şi alte
jocuri cu care ne deprindeam pentru a ne consuma energia; nopţile de vară în
care arşiţa se mai domolea, iar o briză de aer era binecuvântată, liniştea întreruptă
doar de lătratul unui câine; iarna, zăpada mult aşteptată scotea toţi copiii pe
dealuri la săniuş, bătăi cu bulgări şi râsete de copii înviorau amorţeala
anotimpului. Parcă şi pofta de mâncare era alta, legumele erau mai dulci şi mai
zemoase, pline de vitamine şi perfecte pentru o bună sănătate, iar bucuria de a
fi ajutat la culegerea lor creştea şi mai mult dorinţa de a gusta din ele.
De asemenea, cele mai
importante erau şi sunt iubirea infinită şi grija bunicilor pentru nepoţi, care
de multe ori depăşeau răbdarea avută cu propriii copii. Prăjiturile bunicii,
mirosul delicios ce ieşea din cuptor şi crea nerăbdare, degetele linse de crema
gustoasă; poveştile bunicului care vorbea despre cum se trăia pe vremurile lui,
lipsa ghiozdanului, a caietului şi existenţa unei tăbliţe cu cretă, a
felinarelor de mână ce le luminau potecile prin pădure dimineaţa şi noaptea;
munca pe câmp, principala sursă de existenţă în acea vreme cu care zeci de
generaţii trăiau sănătoase, aici toată familia participa indiferent de vârstă,
iar copiii învăţau să aibă mult respect şi cinste pentru părinţii lor şi pentru
tradiţie. Totul se desfăşura conform unui calendar al ţăranului, dacă îmi este
permis să-l numesc astfel, acesta ştia când e momentul pentru a planta şi
pentru a-şi culege roadele pământului. Nu trebuie să ne ruşinăm de faptul că
avem rădăcini de la ţară, deoarece acei oameni merită respectul, ei ştiau să-şi
trăiască viaţa cu bune şi cu greutăţi, se respectau între ei şi se ajutau, nu
exista persoană întâlnită pe uliţă să nu fie salutată, iar copiii cu toate că
aveau lipsurile jucăriilor de azi, îşi preţuiau mai mult copilăria, părinţii şi
familia, prieteniile.
Privind din prezent la
anii ce au fost cândva, timpul şi-a pus amprenta asupra chipului şi trupului
bunicilor, dar nu şi asupra sufletului, păstrându-şi bunătatea, răbdarea, înţelepciunea,
blândeţea şi frumuseţea interioară. Să ne preţuim mereu bunicii, străbunicii,
deoarece avem multe de învaţat de la ei, să îi vizităm mai ales că nepoţii sunt
bucuria lor la bătrâneţe. Chiar dacă există mici certuri sau neînţelegeri nu
avem motiv să îi judecăm pe ceilalţi pentru că oamenii sunt diferiţi şi cu ţoţii
putem greşi, ci să dăm noi dovadă de răbdare şi înţelepciune, pentru că doar aşa
se pot rezolva problemele, iar înţelegerea şi iubirea pot dăinui în familie.
